August Rush si Luptatorul pasnic

Imi plac foarte mult filmele, mai ales documentarele si cele care au ceva de spus. Acum ceva timp, rasfoiam in cautarea unui nou film (pentru mine nou!) si am gasit. Chiar doua! Sunt doua filme care pe mine m-au impresionat profund si mi-au aratat inca o data ca mereu avem ceva de invatat, indiferent de unde sau de la cine vine invatatura!
Primul film se numeste August Rush si are in rolul principal un copil care ne invata despre puterea iubirii si a muzicii, despre ce inseamna puterea unui vis, a unui gand si despre faptul ca doar alegerile fiecaruia conteaza. Un copil care are curajul sa faca alegeri riscante, dar nu renunta nicicum la dorinta lui cea mai mare, convins ca urmand sunetul muzicii isi va indeplini visul de a-si gasi parintii.
Al doilea film este Luptatorul pasnic, un film plin de umor si magie, despre un gimnast cu multe realizari in domeniu, dar care realizeza la un moment dat ca are nevoie sa invete cum sa traiasca si ca de fapt, doarme si a venit vremea sa se trezeasca. Mi-a placut atat de mult incat l-am vazut de trei ori in decurs de o saptamana, iar cea de-a doua parte, chiar de patru ori!:)
De ce scriu acum, desi au trecut vreo doua saptamani de cand le-am vazut? Pentru ca am asteptat ca vina si cartea, carte care se numeste Calea luptatorului pasnic si pe care cu greu am reusit s-o gasesc. Acum savurez cu mare placere cartea si prin bunavointa editurii Mix, voi reveni cu extrase din carte.

Povestioara

Acum multi ani de zile, ma plictiseam foarte tare in timpul serviciului si ca sa nu mai am aceasta problema, de cele mai multe ori, citeam sau impleteam, crosetam ceva. Pentru ca eram mereu inconjurata de oameni, cu cititul era mai greu. Dar crosetatul sau impletitul erau o adevarata relaxare si faceau ca timpul sa treaca mai repede. Numai ca aceasta indeletnicire a mea, de foarte multe ori, dadea nastere la mari suparari. De ce? Sarbatorile erau (si sunt) foarte dese si multi oameni erau de-a dreptul indignati de marele pacat pe care il savarseam eu! Asa ca atunci cand aparea cineva hotarat sa ma puna la zid, spuneam ca-s musulmanca. Daca se intampla ca in aceasi zi sa fie sarbatoare si la musulmani, si la ortodoxi, spuneam ca-s adventista. Sau ce-mi venea in minte. Norocul meu ca exista mai multi Dumnezei!
Nimeni nu avea nici un fel de problema cu Dumnezeul in care "credeam" eu. Chiar daca nu credeam in Dumnezeul cel "adevarat" al persoanei care mi se adresa, mai aveam o "sansa"! Dar daca spuneam ca nu cred in Dumnezeu, omul se intuneca brusc si incepea furtuna! Numaidecat apareau cruci insotite de "piei satana", curgeau amenintari cu cazanul, dracii cei care aveau sa ma chinuie, pacatele pentru care aveam sa platesc o nota foarte incarcata, traznetele care vor cadea asupra mea...etc si mai erau si foarte suparati.Unii chiar se infuriau atat de tare incat aveau oscilatii bruste de tensiune. Ca sa nu se mai supere nimeni si sa nu vad pe careva murind de suparare in fata mea, am hotarat sa spun orice altceva in afara de ADEVAR. Si toata lumea era fericita! :))
Am scris aceasta povestioara pentru ca se pare (oare?!!!) ca nu m-am exprimat prea clar in articolele anterioare.
Concluzii: ADEVARUL nu poate fi acceptat, minciuna da. Alegerile mele sunt numai ale mele. Nu simt si nici prin cap nu-mi trece sa conving pe cineva ca trebuie sa aleaga acelasi lucru ca si mine. Nu sunt vreun judecator care da verdicte in ceea ce priveste alegerile altor oameni. Cel mult, m-as putea judeca pe mine insami. Oricand pot avea o discutie libera, constructiva despre orice, inclusiv despre Dumnezeu, fara sa iau foc si fara sa-l "stigmatizez" pe cel care nu are aceleasi pareri ca si mine. Faptul ca imi exprim parerile personale nu ma impiedica sa nu respect alegerile altcuiva. Nu sunt in competitie cu nimeni si o conversatie nu trebuie sa-mi aduca alt "castig" decat experienta, schimb de informatii, pareri, raspunsuri, nicidecum vreun trofeu!
Intrebari: De ce un crestin (indiferent de religia sau secta din care provine) se simte obligat sa convinga "pacatosul" ca alegerea facuta nu e buna? De ce pe un crestin il supara atat de tare o alta alegere decat a lui, incat te pune imediat la zid? Ce il impiedica pe crestin sa respecte alegerea mea, asa cum si eu respect alegerea lui? Ce il opreste pe crestin sa accepte adevarul si sa respinga minciuna? Ce castig atat de fabulos poate avea, incat sa-si doreasca atat de tare sa convinga un "pacatos" ca singura alegere corecta este credinta in Dumnezeu?!!

Surprize, surprize...

Cum am mai spus, nu stiu mare lucru despre calculatoare si internet, nici despre blog. Dar am vrut blog si visul mi s-a implinit! Cu ajutorul cuiva. Tot cu ajutorul acelei persoane, trebuia ca google sa afle despre miresme feminine! Si a aflat!!! Acum cateva zile!!! Doar eu am aflat abia azi ce stie google despre miresme feminine!!!
Domnul in cauza, caci un domn este este cel de ajutorul caruia am beneficiat, imi ceruse o descriere a blogului pe care n-am stiut sa i-o spun in momentul respectiv. Am gasit acea descriere mai tarziu si i-am comunicat-o, lasand formularea la alegerea lui. Trebuie ca nu ma simteam prea bine in ziua aceea.... ma convinsese de multa vreme ca nu-i bine sa las la alegerea lui si totusi.... hmmm... cred ca imi era rau de-a binelea!
In seara asta, intrand de pe un alt calculator (al meu fiind putin "operat" :D ), tastez cuminte http//enigme....... si.... brusc n-am avut decat o singura intrebare: ce o fi fost in mintea mea de am putut sa-i spun "formuleaza tu"?!!!!:-O Dupa 4 ore, inca incerc sa aflu! Caci descrierea mea nu se potiveste deloc cu formularea lui! "Care denumire nu seamana deloc cu ce aveam eu in minte....." Pai nici "care descriere" nu seamana cu ce aveam eu in minteeee!!!! Daca... oi fi avut ceva in minte in ziua cu pricina! :))
Cand am discutat prima data despre facerea acestui blog, a tinut sa ma asigure ca va fi un succes! Probabil ca asa va fi, din moment ce gandesc ceva si iese cu totul altceva!=)) Cert este ca nu am sa mai spun cuiva, prea curand, "formuleaza tu"!